Cine dă, lui îsi dă

Cine dă, lui îsi dă
Zicea o dată un bătrân
Ce căpăta un colt de pâine
De la oameni de pe drum

Cine face, lui îsi face
Multumirea îsi zicea
Lumea ridica din umeri
Si nimeni nu-ntelegea

Zi de zi o gospodină
O pitucă-i pregătea
O punea frumos la poartă
Ea din inimă-i dădea

Într-o zi veni " vicleanul"
Ea plecă urechea-n grabă
Ce-ar fi ca în astă pită
Să pici un pic de otrava. .

Ea zâmbii în gândul ei
Ne stiind ce-are să fie
Începu a frământa
Cugetând la ghidusie

Mai târziu un glas aude
-Cine dă lui îsi dă
Si întinse a lui mână
Pâinea de si-o ridică

Iar femeia săgetată
Tremurând de-atâta frică
Îi smulse pita din mână
Zicând că aceasta-i mică

Când iată spre dimineată
În curte a poposit
Feciorul ei ce-a fost la oaste
Si s-apucă de povestit:

Căzut-am mamă-ntr-o poiană
Sleit de tot si apăsat
Cănd iată un bătran s-arată
Din pâinea lui cu drag mi-a dat

Cine da, lui îsi dă
Aste vorbe-a cuvăntat
Cine face lui îsi face,
Si eu tare m-am mirat

Si-am apucat atunci putere
Ia, cum mă vezi si cum te văd
Căci zău maicută nu credeam
În fata ta, din nou să şed

Atuncea mama cea duioasă
Potop de lacrimi a vărsat
Si se-nchina păn' la pămănt
Lui Dumnezeu, că l-a salvat.

Si-apoi cu totul luminată
De taina din cuvinte
Ce le spunea de-atâtea ori
Cucernicul părinte. Amin